sâmbătă, 3 mai 2014

12:39 - No comments

Exprimarea, bat-o vina! - partea 1 -



       Modul în care ne exprimăm spune multe despre noi. Nu putem inspira încredere și nu putem convinge dacă arma noastră principală, vorbirea, este de fapt o înșiruire neglijentă de cuvinte. Imediat după însușirea limbajului, părinții insistă să vorbim corect gramatical. Ne dezvoltăm ca indivizi şi ca societate prin exerciţiul comunicării şi al conţinutului ei. În cazul generațiilor actuale de elevi, dascălii își dau din ce în ce mai mult silința să le formeze deprinderi corecte, mai ales că au chiar sub ochii lor "ploi de virgule prin compuneri", cratime absente acolo unde le este de fapt locul, dar prezente unde nu este nevoie de ele. Trecând în "lumea adulților", care de multe ori fac mai multe greșeli în exprimare decât cei aflați la început de drum în arta conversației, găsim aceeași nepăsare față de limba română. În rândurile următoare, vor fi prezentate câteva dintre cele mai întâlnite gafe ale românilor, împreună cu forma corectă de exprimare.



1.  Filmul care l-am văzut. Filmul pe care l-am văzut.
     Omul care l-am întrebat. Omul pe care l-am întrebat.
     Filmul care mi-a plăcut.
     Omul care mi-a răspuns.

  • În toate cazurile avem de-a face cu propoziții subordonate atributive. În primele două, pe care este complement direct, ca și filmul, omul la care se referă, adică în cazul acuzativ, de aceea este nevoie și de prepoziția pe.
  • În ultimele două cazuri, care este subiect, ca și substantivele la care se referă, deci este la nominativ, de aceea nu este nevoie de prepoziția pe. Filmul care l-am văzut este o contaminare între cele două construcții și este incorectă.

2. Îi doresc să aibe parte de tot ce e mai bun.
    Îi doresc să aive parte de tot ce e mai bun.

    Îi doresc să aibă parte de tot ce e mai bun.
  • Forma de conjunctiv a verbului a avea este, pentru persoana a III-a singular şi plural, să aibă.


3. Mai lipsește decât Andreea.
    Mai lipsește doar Andreea.

  • Ca adverbe restrictive, în construcții afirmative se folosesc numai sau doar, iar în construcții negative se folosește decât.

4. Codri înverziți sunt frumoși.
    Codrii înverziți sunt frumoși.

    Pantaloni albaștri s-au rupt.

    Pantalonii albaștri s-au rupt.

    Am discutat despre niște parametrii importanți.

    Am discutat despre niște parametri importanți.

  • Substantivele masculine au, la forma de plural articulat cu articol hotărât, doi i (sau trei, în cazul cuvintelor ca uliii, vizitiii, copiii). Când există un adjectiv antepus substantivului, el preia accentul: codrii înverziți, dar înverziții codri. În sintagma niște parametri importanți,articolul este nehotărât (niște), așadar toate cuvintele se scriu cu un singur i.

5. Îmi place de cineva.
    Îmi place cineva.

  • Cineva este subiect gramatical (cineva îmi place), deci trebuie pus în cazul nominativ, fără prepoziția de.

6. Mă doare apendicita.
    Mă doare apendicele.

    Mă doare amigdalita.

    Mă dor amigdalele.

  • Apendicita și amigdalita sunt boli. Ele nu sunt părți ale corpului, deci nu au cum să doară. Totuși, construcția mă doare apendicita nu e așa de greșită cum pare. Se spune mă supără/necăjește/sâcâie o boală,mă face să sufăr o boală, iar de aici la mă doare o boală, nu e decât un mic pas… La fel, se poate spune apendicita îmi provoacă dureri, deci, altfel spus, boala nu doare, dar dă durere.

7. Au vorbit despre cartea anului acesta în rândul adolescenților.
    Au vorbit despre cartea anului acestuia în rândul adolescenților.

  • Adjectivul pronominal demonstrativ se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat.

8. a da sfoară în țară
    a da sfară/șfară în țară

  • Confuzie ușor de înțeles între sfară/șfară („fum”) și sfoară, cu atât mai mult cu cât primul aproape a ieșit din uz. Expresia are la bază un vechi procedeu de comunicare la distanță, prin aprinderea unor focuri, mai precis, inițial, a da sfară în țară însemna a semnala ceva cu ajutorul fumului, de la un post de strajă, la altul.  De aici, evoluția la a răspândi o veste, sensul actual.

9. Plouă în continuu.
    Plouă încontinuu.

    România este încontinuu progres.

    România este în continuu progres.

  • încontinuu este adverb (echivalent cu mereu, întruna, neîntrerupt), ușor de recunoscut, deoarece determină un verb. Construcția în continuu apare atunci când continuu e adjectiv, deci determină un substantiv. Funcția de adjectiv este confirmată și de caracterul flexibil al cuvântului – în continuu progres; în continuă dezvoltare –, dar și de mobilitatea sintactică: în continuu progres/în progres continuu.

10. Ei ascultă muzică la maxim/minim.
      Ei ascultă muzică dată/emisă la maximum/minimum.

  • La maximum/minimum sunt locuțiuni adverbiale, compuse din prepoziția la plus substantivele maximum/minimum, și determină verbe: s-a enervat la maximum; a redus la minimum cheltuielile. Ca substantive, ele pot apărea și în alte contexte – Moneda euro a ajuns la maximumul istoric...; este necesar un minimum de efort... Ca adjective, aceste cuvinte au formele maxim/minim și determină diferite substantive, putând suferi și modificări flexionare: valoare maximă, eforturi minime. 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)